Stropirea viței de vie reprezintă una dintre cele mai importante măsuri fitosanitare din viticultură, fiind fundamentul unei plantații productive și rezistente la boli și dăunători. Corect planificată și aplicată, această intervenție ține cont de stadiile fenologice ale viței de vie, de riscurile climatice, dar și de evoluția agenților patogeni specifici fiecărui sezon.

În acest articol, detaliem structura completă a tratamentelor fitosanitare: de la distribuirea stropirilor pe parcursul anului, până la alegerea substanțelor în funcție de spectrul de acțiune și condițiile optime de aplicare. Vom aborda tipologiile de boli și dăunători, modul în care se adaptează tratamentele la fiecare fenofază și importanța respectării perioadei de pauză (PHI) înainte de recoltare.

Rezumat:

1. Calendarul tratamentelor trebuie corelat strict cu fenofazele viței de vie.
Fiecare etapă vegetativă (repaus, dezmugurire, înflorire, pârgă) presupune riscuri specifice de boală și necesită tratamente adaptate.

2. Alegerea substanțelor fitosanitare se face în funcție de spectrul de acțiune și condițiile climatice.
Utilizarea alternativă a fungicidelor de contact și sistemice, insecticidelor specifice și produselor cuprice contribuie la eficiență și previne apariția rezistenței.

3. Respectarea perioadei de pauză (PHI) este obligatorie pentru siguranța consumatorilor și calitatea recoltei.
PHI variază în funcție de produs și trebuie respectată cu strictețe pentru a evita reziduuri peste limita admisă și probleme tehnologice la vinificație.

 

Importanța tratamentelor fitosanitare pentru sănătatea viței de vie

 

În viticultura modernă, aplicarea tratamentelor fitosanitare nu reprezintă o opțiune, ci o necesitate agronomică, cu rol crucial în prevenirea și combaterea bolilor criptogamice și a dăunătorilor specifici. Protecția fitosanitară bine planificată asigură nu doar un potențial productiv ridicat în sezonul curent, ci și conservarea capacității biologice a viței de vie pe termen lung.

Principalele boli ale aparatului foliar și ale ciorchinelui, precum mana (Plasmopara viticola), făinarea (Uncinula necator) sau putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea), pot reduce semnificativ nivelul producției și compromite calitatea strugurilor, în lipsa unor intervenții corecte. De aceea, tratamentele cu fungicide de contact și sistemice trebuie aplicate preventiv, în funcție de presiunea infecțioasă, fenofaza plantei și condițiile climatice favorabile apariției bolii.

Importanța acestor intervenții nu se reflectă doar în protecția pe termen scurt, ci și în menținerea vigorii lăstarilor, a masei foliare active și a potențialului de acumulare a zahărului în bobi. O viță netratată sau tratată deficitar este mai vulnerabilă la stres hidric și termic, are o capacitate mai redusă de regenerare după tăierile de iarnă și poate deveni focar de infecție pentru plantațiile învecinate.

Aplicarea corectă a substanțelor fitosanitare presupune o tehnologie adecvată de distribuție: atomizoare cu reglaj fin al debitului, pompe de stropit și duze calibrate, adaptate formei de conducere și densității butucilor. De altfel, verificarea și întreținerea regulată a echipamentului asigură o acoperire uniformă și eficiență maximă a tratamentului.
 

Tabel cu împărțirea stropirilor în funcție de anotimp și fenofaze (repaus, dezmugurire, înflorire etc.)

 

Pentru stabilirea corectă a calendarului de tratamente fitosanitare, este necesară corelarea intervențiilor chimice cu fenofazele de vegetație ale viței de vie. Momentul aplicării fiecărui tratament trebuie ales în funcție de vulnerabilitatea organelor vegetative și generative la infecții, dar și de presiunea fitosanitară determinată de condițiile climatice.
 

Repaus vegetativ (decembrie – februarie)

 

În perioada de repaus fiziologic, vița de vie nu prezintă țesuturi sensibile, dar agenții patogeni (sporii, miceliile) iernează pe scoarța butucilor și pe lemnul coardelor.

• Se aplică tratamente cu produse cuprice în concentrații mari (oxiclorură de cupru 3–5%, sulfat de cupru neutralizat);

• Scopul este reducerea rezervelor de infecție, în special pentru mană, escorioză și antracnoză;

• Tratamentele se efectuează după căderea frunzelor, în zile fără îngheț și cu temperaturi pozitive constante.
   

Dezmugurirea (martie – început de aprilie)

 

Această fază marchează începutul activității vegetative. Mugurii încep să se umfle și să se deschidă, expunând țesuturi tinere și susceptibile la infecții primare.

• Se administrează fungicide de contact și sistemice (mancozeb, fosetil de aluminiu, cimoxanil);

• Scopul tratamentului este prevenirea infecțiilor de mană și făinare;

• Aplicarea se face la stadiul de „urechiușe de șoarece” până la „două-trei frunze adevărate”.
   

Creșterea intensă a lăstarilor (aprilie – mai)

 

În această etapă, masa vegetativă crește rapid, iar aparatul foliar devine din ce în ce mai sensibil la infecții.

• Se recomandă aplicarea de tratamente la intervale de 10–14 zile;

• Alegerea produselor se face în funcție de condițiile meteorologice și de riscul fitosanitar;

• Alternarea substanțelor cu mod de acțiune diferit este obligatorie pentru a preveni instalarea rezistenței fungilor.
   

Preînflorire și înflorire (mai – iunie)

 

Perioada premergătoare înfloritului este considerată critică pentru protejarea inflorescențelor și a potențialului de producție.

• Se aplică tratamente sistemice, cu acțiune preventivă și curativă (amestecuri de fungicide sistemice + de contact);

• Se urmărește protecția împotriva manei, făinării și a putregaiului cenușiu;

• În timpul înfloririi, se evită produsele fitotoxice și se adaptează dozele în funcție de condițiile climatice.
   

Creșterea boabelor și compactarea ciorchinelui (iunie – iulie)

 

Boabele aflate în dezvoltare devin tot mai sensibile la infecții, în special la Botrytis și făinare, mai ales în condiții de umiditate ridicată și densitate mare a frunzelor.

• Se aplică tratamente specifice pentru prevenirea putregaiului cenușiu și menținerea sănătății ciorchinelui;

• Se monitorizează activ populațiile de dăunători (eudemis, cochilis), intervenindu-se cu insecticide atunci când pragul economic de dăunare este depășit;

• Se respectă timpii de pauză specifici produselor utilizate.
   

Pârgă și maturarea boabelor (august)

 

Intrarea în pârgă coincide cu acumularea substanțelor de rezervă și intensificarea proceselor fiziologice legate de coacere.

• Se aplică tratamente preventive ușoare, cu produse cu timp de pauză scurt;

• Scopul este protejarea calității strugurilor fără a influența compoziția mustului;

• Se evită tratamentele inutile sau nejustificate fitosanitar în această perioadă.
   

Pre-recoltare

 

Înainte de recoltare, orice intervenție fitosanitară trebuie făcută cu respectarea strictă a perioadei de pauză (PHI) prevăzută în eticheta produsului utilizat.

• Se utilizează doar produse omologate pentru faza de coacere, cu PHI compatibil cu data estimată a recoltei;

• Este obligatorie consultarea buletinelor de avertizare emise de autoritățile fitosanitare;

• Se interzice aplicarea tratamentelor cu risc de reziduuri peste limitele admise.
   

Tipuri de boli și dăunători specifici viței de vie pentru fiecare sezon (mană, făinare, molii etc.)

 

O strategie fitosanitară coerentă presupune cunoașterea exactă a principalelor boli și dăunători care afectează vița de vie, precum și a perioadelor de risc maxim pentru fiecare agent patogen. Intervențiile trebuie programate în funcție de fenofaza plantei, condițiile climatice și dinamica biologică a organismelor dăunătoare.
 

Principalele boli criptogamice

 

1. Mana viței de vie (Plasmopara viticola)
– Apare cu precădere în condiții de umiditate ridicată și temperaturi moderate (10–25°C);
– Simptome: pete galbene-uleioase pe fața superioară a frunzelor („pete de ulei”) și eflorescență albicioasă (miceliu) pe fața inferioară;
– Afectează frunzele, lăstarii și ciorchinii, ducând la brunificarea și căderea organelor atacate.

2. Făinarea viței de vie (Uncinula necator)
– Se manifestă în condiții de temperatură ridicată și umiditate scăzută;
– Simptome: depuneri de miceliu albicios pe frunze, lăstari și boabe, urmate de deformări și crăparea epidermei;
– Favorizează apariția putregaiului cenușiu în faza de maturare a strugurilor.

3. Antracnoza (Elsinoë ampelina)
– Se dezvoltă mai ales în primăverile ploioase și reci;
– Simptome: pete circulare brun-negricioase pe lăstari, frunze și inflorescențe, cu margini accentuat delimitate;
– Afectează viabilitatea organelor și reduce semnificativ potențialul de fructificare.

4. Putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea)
– Se instalează în special în perioadele umede, în fazele de compactare a ciorchinelui și coacere a boabelor;
– Simptome: mucegai gri-cenușiu pe boabe, însoțit de înmuierea și brunificarea țesuturilor;
– Este favorizat de densitatea mare a frunzelor și lipsa aerisirii în zona ciorchinelui.

5. Putregaiul negru și escorioza (Guignardia bidwellii, Phomopsis viticola)
– Se manifestă prin pete necrotice pe frunze și coarde, îngălbenirea frunzelor și ruperea ușoară a coardelor în zona afectată;
– În lipsa măsurilor de igienă fitosanitară și tratamente corelate fenologic, aceste boli pot persista și afecta plantațiile pe termen lung.
 

Principalii dăunători ai viței de vie

 

1. Molia strugurilor (Lobesia botrana)
– Este cel mai important dăunător entomologic în plantațiile comerciale;
– Are 2–3 generații/an, iar larvele atacă florile (generația I) și boabele în formare sau în pârgă (generațiile II–III);
– Produce daune directe prin consumul boabelor și daune indirecte prin favorizarea infecțiilor cu Botrytis.

2. Acarienii (acarianul galicol Eriophyes vitis, acarianul roșu Panonychus ulmi)
– Apar în primăverile uscate, în special în plantațiile netratate;
– Provoacă deformarea frunzelor, stagnarea creșterii lăstarilor și reducerea fotosintezei;
– Se combat preventiv prin tratamente în repaus vegetativ și intervenții localizate în sezon.

3. Filoxera (Daktulosphaira vitifoliae)
– Poate ataca atât sistemul radicular (forme subterane), cât și partea aeriană (forme galicole);
– Provoacă tumori pe rădăcini și umflături pe frunze, însoțite de stagnarea în vegetație;
– Apare rar în plantațiile altoite pe portaltoi rezistent, dar poate crea focare în zone izolate cu viță pe rădăcină proprie.
 

Substanțe și tratamente recomandate pentru vița de vie în funcție de perioadă (primăvara, vara, toamna și iarna) și spectrul de acțiune

 

Eficiența tratamentelor fitosanitare este determinată de alegerea corectă a produselor în funcție de momentul aplicării, presiunea patogenă specifică și obiectivele agrotehnice urmărite (protecție preventivă, curativă sau eradicativă). Substanțele utilizate trebuie selectate în conformitate cu fenofaza viței de vie, condițiile climatice și legislația în vigoare privind protecția plantelor.
 

Tratamente de primăvară (martie – mai)

 

• Se utilizează fungicide sistemice și de contact pentru prevenirea infecțiilor primare de mană (Plasmopara viticola) și făinare (Uncinula necator).

• Produsele cuprice (ex. oxiclorură de cupru, hidroxid de cupru) sunt recomandate în fazele timpurii (dezmugurire) datorită efectului dezinfectant și protectiv.

• În cazul presiunii ridicate de făinare, se poate recurge la fungicide pe bază de penconazol, tetraconazol, miclobutanil.

• Aplicările trebuie integrate într-un program de rotație pentru a preveni apariția rezistenței.
   

Tratamente de vară (iunie – august)

 

• Se administrează produse cu spectru larg de acțiune, adaptate la fenofazele de compactare a ciorchinelui și maturare a boabelor.

• Combaterea moliei strugurilor (Lobesia botrana) necesită insecticide sistemice sau de ingestie, precum spinosad, indoxacarb, sau produse biologice (Bacillus thuringiensis).

• Pentru prevenirea putregaiului cenușiu (Botrytis cinerea), se aplică fungicide specifice: iprodion, cyprodinil + fludioxonil, pyrimethanil.

• Sulful pulbere sau sub formă de suspensie rămâne eficient în combaterea făinării, mai ales în condiții de temperatură ridicată și umiditate scăzută.
   

Tratamente postrecoltare (septembrie – noiembrie)

 

• Scopul este reducerea încărcăturii infecțioase și protecția organelor perene.

• Se recomandă aplicarea de fungicide cuprice pentru dezinfectarea coardelor, cicatrizarea rănilor și reducerea riscului de escorioză și antracnoză.

• Tratamentele se pot corela cu lucrările de tăiere în verde sau cu primele tăieri de rod.
   

Tratamente de iarnă (decembrie – februarie)

 

• În perioada de repaus vegetativ, se pot aplica produse cuprice în concentrații mari și uleiuri horticole (uleiuri parafinice sau minerale activate), pentru combaterea formelor hibernante de acarieni, ouă de insecte și larve.

• Se asigură astfel o reducere importantă a sursei primare de infecție pentru sezonul următor.
   

Tehnologia aplicării

 

• Pentru eficiență maximă, tratamentele trebuie aplicate cu echipamente calibrate și accesorii adecvate, cum ar fi atomizoarele cu turbină și pompele stropit, care asigură dispersia fină și uniformă a soluției pe masa foliară și pe ciorchine.

• Presiunea de lucru, tipul de duze, viteza de deplasare și debitul soluției trebuie adaptate formei de conducere și densității butucilor.
   

Alternative ecologice

 

• În exploatațiile certificate ecologic, se pot utiliza produse biologice și de origine vegetală, cu eficiență recunoscută în controlul patogenilor:

  • Bacillus thuringiensis pentru combaterea larvelor de lepidoptere;

  • Sulful și cuprul în doze reduse, conform normelor UE pentru agricultura ecologică;

  • Extracte vegetale (urtică, coada-calului, usturoi) cu rol de întărire a rezistenței naturale a plantei.

• Toate produsele utilizate trebuie să fie omologate și incluse în catalogul oficial al produselor pentru agricultura ecologică.
   

Condiții meteo optime pentru aplicarea tratamentelor (temperatură, vânt, precipitații)

 

Eficiența tratamentelor fitosanitare la vița de vie este influențată decisiv de condițiile meteorologice în momentul aplicării.
 

Temperatura aerului

 

• Intervalul termic optim pentru majoritatea produselor de protecție a plantelor este 12–25°C. În acest interval, activitatea enzimatică a plantei și permeabilitatea cuticulară sunt maxime, favorizând absorbția foliară.

• La temperaturi sub 10°C, procesele fiziologice ale plantei sunt încetinite, iar absorbția substanțelor sistemice este ineficientă.

• La temperaturi peste 28°C, crește riscul de fitotoxicitate (arsuri pe frunze, cloroze), în special în cazul sulfului și al cuprului, iar unele formulări își pierd stabilitatea.
   

Viteza vântului

 

• Aplicarea tratamentelor trebuie evitată la o viteză a vântului mai mare de 3–4 m/s, deoarece aceasta determină deriva soluției și distribuirea neuniformă a produsului.

• Condițiile ideale includ o circulație lentă a aerului (1–2 m/s), care permite o penetrare eficientă a soluției în masa vegetativă, fără riscul contaminării suprafețelor adiacente.
   

Precipitațiile

 

• Tratamentele nu trebuie aplicate în condiții de ploaie iminentă. Este necesar un interval de minim 2–4 ore fără precipitații după aplicare, pentru asigurarea aderenței și absorbției substanței active.

• O ploaie survenită imediat după tratament poate spăla produsul, reducând eficiența acestuia și necesitând repetarea aplicării, cu costuri suplimentare.
   

Umiditatea relativă a aerului

 

• Intervalul optim este 60–80%, care permite hidratarea cuticulei foliare și facilitează absorbția produsului, în special în cazul formulărilor sistemice.

• Umiditatea excesivă, coroborată cu temperaturi moderate, poate însă favoriza apariția bolilor criptogamice, necesitând monitorizare atentă și intervenții preventive.
   

În consecință, programarea tratamentelor trebuie realizată în funcție de prognoza pe termen scurt (48–72 h). Se recomandă utilizarea buletinelor agrometeorologice și fitosanitare locale pentru alegerea momentului optim de intervenție.
 

Recomandări privind respectarea perioadei de pauză înainte de recoltare (PHI)

 

Perioada de pauză (PHI – Pre-Harvest Interval) reprezintă numărul minim de zile care trebuie să se scurgă între aplicarea ultimului tratament fitosanitar și momentul recoltării:

• Durata perioadei de pauză este stabilită prin actul de omologare al produsului fitosanitar și este specificată în mod obligatoriu pe eticheta produsului.

• Pentru vița de vie, PHI poate varia:

  • între 7–14 zile în cazul fungicidelor cu acțiune de contact sau produse biologice;

  • până la 35–42 de zile pentru insecticidele sistemice persistente sau formulările cu degradare lentă.

   

  Depășirea limitelor maxime admise pentru reziduuri (LMR) poate conduce la:

  • refuzul lotului la recepție (în special în viticultura destinată exportului sau procesării industriale);

  • pierderi economice și penalizări contractuale;

  • compromiterea fermentației alcoolice în cazul vinurilor, din cauza prezenței reziduurilor care pot inhiba activitatea drojdiilor.

Pentru a preveni aceste consecințe, sunt necesare o serie de măsuri de conformare:

• Întocmirea și actualizarea registrului de tratamente este obligatorie și trebuie să includă: data aplicării, produsul utilizat, doza aplicată, fenofaza, operatorul și echipamentul.

• Se recomandă corelarea calendarului tratamentelor cu data estimată a recoltării, astfel încât ultima intervenție să se încadreze în limitele legale ale PHI.

• În perioada de pre-recoltare, este de evitat aplicarea tratamentelor fără justificare fitosanitară documentată (buletin de avertizare, evaluare entomologică sau fitopatologică).

Așadar, respectarea riguroasă a perioadei de pauză contribuie la protecția sănătății consumatorilor, tracabilitatea produsului și menținerea standardelor de calitate în sectorul viticol.
 

În concluzie, stropirea corectă a viței de vie este un proces complex, dar cu o planificare atentă și respectarea recomandărilor, poți asigura o recoltă bogată și sănătoasă. Monitorizează constant starea plantelor, adaptează tratamentele la condițiile meteo și respectă cu strictețe perioada de pauză înainte de recoltare.

Nu uita că succesul în viticultură vine prin învățare continuă și adaptare la noile provocări!